Farm. Alexandru Pinţa

Mă numesc Alexandru Pinţa, am 25 de ani şi sunt farmacist, absolvent al Facultăţii de Farmacie din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie "Victor Babeş" Timişoara, promoţia 2011. În 2012, obţin titlul de Master, în domeniul Sănătate, programul de studii/specializarea Formularea şi evaluarea produsului dermato-cosmetic.

Blogul Farmacistul.eu funcţionează din 2010 şi oferă informaţii din domeniul farmaceutic şi medical destinate atât publicului larg, cât şi specialiştilor din domeniul sănătăţii. Citeşte mai mult!

31 ianuarie 2012

Mai pot să-mi administrez medicamentele expirate? + Video

De când lucrez în farmacie, aproape zilnic mă lovesc de aceeaşi întrebare a pacienţilor: "Mai pot să iau medicamentele dacă au expirat?" Răspunsul meu este unul cât se poate de simplu şi categoric: NU! Nu mai puteţi să vă administraţi medicamentele care au expirat!
De ceva vreme, sau eu acum am auzit pentru prima dată, circulă o informaţie, chiar şi prin farmacie, cum că medicamentele expirate mai pot fi folosite încă 3 luni de la data expirării. Total eronat! Părerea mea, şi a experţilor farmacişti, este că medicamentele odată ce au depăşit termenul de valabilitate nu mai trebuie utilizate.

Produsele expirate pot fi mai puţin eficace sau pot fi chiar dăunătoare pentru organism (gândiţi-vă la câte reacţii adverse are un medicament atunci când se află încă în termenul de valabilitate) datorită unor modificări fizico-chimice, biologice şi terapeutice. Aceste modificări au loc mult mai accelerat după trecerea timpului de valabilitate.

De asemenea, gândiţi-vă că, de cele mai multe ori, noi nu păstrăm medicamentele acasă în condiţiile impuse de producător, astfel încât aceste produse pot suferi modificările amintite mai sus mult mai repede faţă de termenul inscripţionat pe ambalaj. De aceea, pentru a asigura perioada de valabilitate a medicamentului este important să-l ţineţi în condiţiile impuse de producător.

Aşadar, sfatul meu, este să nu utilizaţi medicamente cu termen de valabilitate expirat sau păstrate necorespunzător (chiar dacă se încadrează în termenul de valabilitate), deoarece pe de-o parte vă expuneţi la nişte riscuri în plus (de la reacţii minore, dar dăunătoare pentru organism la reacţii adverse foarte severe, uneori chiar deces) şi pe de altă parte efectul terapeutic poate fi mult diminuat, astfel că afecţiunea dumneavoastră nu va fi ameliorată sau vindecată.

Vă las cu un video ce vă explică exact aceleaşi lucru:
Multă sănătate!

24 ianuarie 2012

Houston Farma Practic Ediţia a IX-a - Sovata, 24-26 februarie 2012

Compania de comunicare şi organizare evenimente Houston NPA anunţă organizarea celei de-a IX-a ediţii a evenimentului Farma Practic care se va desfăşura în perioada 24-26 februarie 2012, la Hotel Danubius din Sovata, jud. Mureş. Ediţia a IX-a Houston Farma Practic (HFP) va reuni aproximativ 180-200 de farmacişti şi asistenţi de farmacie din judeţele Harghita, Covasna şi Braşov.
Coordonator ştiinţific al evenimentului este prof. univ. dr. Anca BUZOIANU, decan Facultatea de Medicină Iuliu Haţieganu Cluj.

Programul este creditat EFC şi EMC şi se va desfăşura vineri (24.02.2012) între orele 16.00 şi 19.00; sâmbătă (25.02.2012) între orele 09.00 şi 16.00, duminică fiind program liber. Cazarea participanţilor se va face vineri între orele 13.00 - 15.00, de la ora 15 începând înregistrările.

Lectori confirmaţi:
  1. Prof. dr.Anca Buzoianu - Coordonator ştiinţific eveniment (Decan Facultatea de Medicină - UMF Cluj)
  2. Prof. dr. Horaţiu Boloşiu (Preşedinte Societatea Română de Reumatologie)
  3. Farm. Gezna Horvath (Farmacia Horvath, Reghin)
  4. Dr. Adrian Moraru (Preşedinte Colegiul Medicilor Braşov)
  5. Farm. Speranţa Iacob (Preşedinte Colegiul Farmaciştilor Cluj)
  6. Farm. Adelaida Haiduc (Vicepreşedinte Colegiul Farmaciştilor Cluj)
  7. Farm. sp. dr. Ioana Cacovean (Preşedinte Patronatul Farmaciştilor din România)
  8. Dr. Adrian Cacovean (Spitalul Judeţean Vâlcea)
  9. Conf. dr. Paul Porr (Spitalul Judeţean Sibiu)
  10. Dr. Ioan Mureşan (Medic Familie Cluj)
Taxa de participare pentru 2 zile este de 300 lei/persoană pentru farmacişti/asistenţi farmacie (pentru plata efectuată până la data de 15 februarie 2012) şi include: cazare 2 nopţi, 1 prânz, 2 cine, pauzele de cafea şi accesul la lucrările conferinţei. Începând cu data de 16 februarie, taxa este de 400 lei/persoană.

Numărul locurilor este limitat, iar rezervarea fermă se face în momentul achitării taxei. Plata taxei de participare se face în contul Houston NPA (Cont RON: RO94 BACX 0000 0003 3054 6010 deschis la Unicredit Tiriac Bank, sucursala Alba Iulia Bucureşti, EXCLUSIV HOUSTON NPA S.R.L. - CUI 25249091, J40/3074/09.03.2009).

Pentru orice alte detalii legate de eveniment, vă rugăm să contactaţi compania Houston NPA, organizatorul seriei de evenimente Farma Practic. Persoana de contact: Rodica Ion, rodica.ion@houston.ro, evenimente@houston.ro, tel. 0725.221.018, 021-317.09.43.

23 ianuarie 2012

Am început colaborarea cu Houston NPA

Farmacişti, asistenţi de farmacie şi medici atenţia la mine! De astăzi am început colaborarea cu compania Houston NPA, companie ce se ocupă de organizarea evenimentelor dedicate farmaciştilor, asitenţilor de farmacie şi medicilor.
Aşadar, atunci când se va organiza un astfel de eveniment, eu voi publica aici pe blog toate informaţiile de care aveţi nevoie despre acel eveniment. Un motiv în plus ca să urmăriţi farmacistul.eu. :)

Pe scurt despre Houston NPA

Companie românească specializată în comunicarea medicală şi socială (concept şi management de eveniment, relaţia cu media, PR, editare de publicaţii, parteneriate în proiecte europene, strângere de fonduri, etc).
Houston NPA îşi dezvoltă activitatea cu scopul de a acţiona ca o punte de legătură între publicul larg-asociaţiile de pacienţi-industria farmaceutică-presă-cadrele medicale, dezvoltând proiecte şi colaborări orientate către aceste categorii de public.


Proiecte proprii:

  • "Ghidul Pacientului Român", "Pacient360" - publicaţii anuale pentru publicul larg
  • "SaFrIna" - evenimente de informare medicală pentru publicul larg
  • "Houston Farma Practic" - evenimentele regionale dedicate farmaciştilor şi asistenţilor de farmacie
  • "Agora Asociaţiilor de Pacienţi"
  • "Practic 12 MF" - simpozion dedicat medicilor de familie, focus pe diagnostic precoce şi tratament pentru 12 afecţiuni
Mai multe detalii - www.houston.ro

22 ianuarie 2012

Am nevoie de un logo pentru blog

Mă poate ajuta cineva?

Datele problemei sunt simple: vreau un logo reprezentativ, pe care să-l pot folosi pentru promovare blogului. Trebuie să fie simplu, uşor de citit şi identificat, chiar şi la cele mai mici dimensiuni, şi, nu în ultimul rând, trebuie să-mi placă mie. :D

Aşadar, dacă sunteţi pricepuţi la crearea de logo-uri şi doriţi să-mi daţi o mână de ajutor, lăsaţi-mi un comentariu sau scrieţi-mi un mesaj la adresa de mail farm.alexpinta@yahoo.de. Mesajul trebuie să conţină următoarele date: portofoliu, expunerea ideii în legătură cu logo-ul, preţul şi datele de contact.

Sper că aţi înţeles că munca voastră va fi răsplătită! Mulţumesc.

update 1: locul s-a ocupat! în acest moment am deja un logo pentru blog. vă mulţumesc tuturor pentru interesul arătat şi dacă nu a fost acum, sper să fie data viitoare.

update 2: se bagă cineva la un design pentru tema blogului?

19 ianuarie 2012

Jurnal de Farmacist pe Facebook

Dat fiind faptul că am modificat denumirea blogului din "Blog de Student Farmacist" în "Jurnal de Farmacist" am fost nevoit să modific şi denumirea paginii de Facebook. Cum Facebook nu permite modificarea paginii, a trebuit să creez o nouă pagină cu denumirea "Jurnal de Farmacist (Farmacistul.eu)".
Aşadar, rugămintea mea, pentru cei ce urmăresc pagina "Blog de Student Farmacist" şi doresc să urmărească în continuare blogul pe Facebook, este să intre pe pagina "Jurnal de Farmacist (Farmacistul.eu)" şi să dea "like".

Vechea pagină va mai funcţiona până pe data de 1 martie 2012, după care va fi ştearsă, tocmai pentru ca cei ce urmăresc blogul să poată face trecerea pe noua pagină.

Vă mulţumesc şi vă aştept pe toţi pe pagina de Facebook Jurnal de Farmacist (Farmacistul.eu) pentru a creea o comunitate cât mai mare şi pentru a dezbate diverse teme de interes comun.

18 ianuarie 2012

O studentă la farmacie...

... are nevoie de ajutorul nostru!

Mă scuzaţi că pe vremurile acestea, instabile din punct de vedere economic, vă cer un favor financiar, dar pur şi simplu inima şi sufletul nu mă lasă să nu o fac. În primul rând mă adresez colegilor farmacişti, ca abia mai apoi să mă adresez vouă, cititorilor mei dragi.

Cred cu tărie că împreună o putem ajuta pe colega noastră Andrada, studentă la facultatea de farmacie, să treacă peste hopul pe care viaţa i l-a pus în faţă. Andrada suferă de leucemie acută, iar dacă citostaticele, pe care deja a început să le facă, nu o vor ajuta, singura soluţie va fi transplantul de măduvă într-o clinică din străinătate, intervenţie ce costă aproximativ 150.000 euro.

Dacă doriţi să-i întindeţi o mână de ajutor Andradei puteţi face o donaţie în contul RO53BTRL01401201775351XX, iar pentru informaţii suplimentare puteţi suna la următorul număr de telefon: 0723777535.

Daţi acest mesaj mai departe, pe Facebook, Twitter etc ca împreună să o salvăm pe Andrada!

Vă mulţumesc.

15 ianuarie 2012

Ce se mai întâmplă prin farmacie

2012 a început fix cum s-a terminat 2011. Adică:
  • înţepături mai directe sau mai indirecte între membrii colectivului. se pare că nu au citit sfaturile date de Crisia. mai au timp să o facă!
  • pacienţi nemulţumiţi şi paranoici. Băsescu şi Boc sunt de vină pentru preţurile mari ale medicamentelor şi pentru nivelul lor de trai scăzut. dar eu îi încurajez: "lăsaţi că vor veni alţii, iar pe străzi va curge doar lapte şi miere, iar medicamentele vor fi pe gratis!". ironic, dar funcţionează!
  • aceleaşi persoane, aceleaşi pastile de a doua zi. degeaba le spui că nu e indicat să ia mai mult de 2-3 ori pe an... ştiu ele mai bine!
  • aceeaşi consumatori de viagra şi varia specialităţi. "make love, not war!".
  • aceeaşi pacienţi care vin şi povestesc tot ce au pe suflet. n-am încotro, trebuie să-i ascult.
... va urma ...

11 ianuarie 2012

Anunţ important pentru ţară

Pentru 2012 mi-am propus (chiar dacă nu apare printre primele obiective) să măresc echipa Redacţiei Jurnal de Farmacist. Cu alte cuvinte, caut colaboratori, cărora le place să scrie despre sănătate. Domeniile care pot fi abordate le las la latitudinea colaboratorilor. Să dau câteva exemple despre ceea ce puteţi scrie: descrieri ale unor boli (cauze, simptome, diagnostic, tratament), articole despre dermatologie şi afecţiuni dermatologice, despre stomatologie (de ex.: cum ne îngrijim corect dantura?), articole care să prezinte informaţii cu privire la interpretarea analizelor medicale şamd.

Deci, dacă eşti interesat(ă) de această propunere, nu ezita să mă contactezi lăsând un comentariu sau la adresa de mail farm.alexpinta@yahoo.de.

Singura cerinţă din partea micului mogul al Redacţiei Jurnal de Farmacist este SERIOZITATEA.

Mulţumesc.

5 ianuarie 2012

Motivaţional de început de an

Deci, în 2012 nu mai vreau să văd pe nimeni că se plânge că-i e greu, că n-are bani, că nu are loc de muncă, că Băsescu sau Boc sunt de vină, că statul nu-i dă bani să crească cei 7 copii de acasă, că medicamentele sunt scumpe, că viaţa-i grea şamd. Chiar nu mai vreau să aud lucrurile astea!

Dacă pentru voi e grea, atunci ce să mai spunem de viaţa tipului din filmuleţ? Dacă nu aţi avut curiozitatea să-l urmăriţi, eu zic că ar fi bine să o faceţi. Iar după ce aţi văzut filmul, staţi 1 minut şi gândiţi-vă la viaţa voastră... dacă e grea sau nu!

Concluzie
Haideţi să încetăm cu lamentările şi să învăţăm să zâmbim mai mult!

4 ianuarie 2012

Întrebare de început de an

Cum te poţi gândi că poţi intra întro farmacie, fie ea şi non-stop, în toiul nopţii?
Întreb asta deoarece aproape fiecare pacient ce vine după miezul nopţii se opinteşte în uşa farmaciei pentru a o deschide, precum Greuceanu sau Prâslea în lupta lor cu zmeii, în ciuda afişului de sub ghişeu pe care scrie mare "După ora 22:00 vă rugăm sunaţi la sonerie!".

Oameni buni! Noaptea la farmacie se serveşte la ghişeu! Nu în farmacie! Şi nu pentru că nu vrem, ci pentru că aşa spune legea. E vorba doar de o măsură de siguranţă şi nimic mai mult.

Vă doresc multă sănătate!