joi, 20 octombrie 2011

Câteva recomandări cu privire la prevenirea osteoporozei

Cu ocazia Zilei Mondiale a Osteoporozei m-am gândit că ar fi bine să scriu câteva recomandări cu privire la prevenirea osteoporozei. Astăzi, în Springer Medizin a fost publicat un interviu pe această temă, ca urmare mă voi inspira din el, extrăgând totodată ideile principale.

Comprimatele de calciu:
  • comprimatele de calciu nu sunt întotdeauna indicate pentru prevenirea osteoporozei. Într-un studiu pe oameni sănătoşi s-a arătat că un aport crescut de calciu duce la creşterea frecvenţei atacurilor de cord.
  • necesarul zilnic de calciu este de 1000 - 1500 mg. Există persoane care nu pot asimila această cantitate de calciu din alimente, ca urmare, pentru aceste persoane, se recomandă administrarea de comprimate cu calciu.
Surse de calciu:
  • nu întotdeauna este necesar să se consume lapte sau preparate pe bază de lapte (iaurt, brânzeturi etc.). O dietă bogată în legume şi fructe proaspete acoperă necesarul zilnic de calciu.
  • de exemplu, o salată plus dressing de iaurt acoperă aproximativ o treime din necesarul zilnic de calciu.
  • vinul roşu este foarte bogat în calciu şi minerale. Un pahar de vin roşu pe zi este, de asemenea, recomandat.
Prea mult calciu:
  • unele persoane, cărora li s-au prescris comprimate de calciu, au tendinţa de a abuza de ele. Chiar dacă au o dietă bogată în calciu, consumă 1 litru de lapte pe zi, unele persoane îşi administrează şi comprimate cu calciu.
  • prea mult calciu înseamnă o reducere a fosfatului. Deficienţa de fosfat se traduce prin slăbiciune musculară.
  • calciu în exces poate produce constipaţie.
  • persoanelor cu o dietă corespunzătoare, bogată în calciu, nu li se recomandă administrarea comprimatelor de calciu. Dacă în timpul unei zile nu s-au consumat alimente bogate în calciu, atunci, seara, se recomandă administrarea unui comprimat cu calciu.
Lumina şi vitamina D:
  • se recomandă între 800 şi 2000 unităţi de vitamina D pe zi. Uneori chiar mai mult.
  • plimbările prin aer liber expun organismul razelor solare, mai exact radiaţiilor UV-B, care au rol în sinteza vitaminei D. O expunere redusă la soare duce la o sinteză scăzută de vitamina D şi, deci automat, la o deficienţă a acesteia în organism.
  • îmbătrânirea sau utilizarea cremelor de fotoprotecţie cu factor ridicat pot împiedica absorbţia radiaţiilor UV-B, ceea ce duce la deficit de vitamina D.
Importanţa aportului de proteine:
  • nu este indicată o dietă exclusiv pe bază de legume şi fructe. Proteinele vegetale nu sunt suficiente pentru o bună funcţionare a organismului, ca urmare, riscul de osteoporoză, la persoanele vegetariene, este crescut.
  • de asemenea, proteinele de origine animală în exces pot duce la apariţia osteoporozei. Proteinele de origine animală cresc PH-ul urinei, ceea ce favorizează eliminarea urinară a calciului.
  • o dietă echilibrată, creează un PH urinar alcalin, ceea ce duce la o minimalizare a pierderii de calciu prin urină.
Exerciţiile fizice:
  • la ora actuală sedentarismul reprezintă o reală problemă. Lipsa mişcării poate afecta densitatea osoasă, fapt ce duce la grăbirea apariţiei osteoporozei.
  • faceţi mişcare! Evitaţi scările rulante, lifturile, deplasarea pe distanţe scurte cu mijloacele de transport în comun sau cu maşina proprie. Plimbările în aer liber, alergatul, grădinăritul sau orice altă activitate fizică este întotdeauna bine venită.

Dacă îţi place articolul, spune-le şi prietenilor tăi:

0 comentarii:

Trimiteţi un comentariu

Reguli:
1. Comentariile necesită aprobare înainte de a fi publicate. Aşa că, nu scrie un comentariu de 2 ori!
2. Comentariile anonime nu vor fi aprobate şi nu vor primi răspuns.

Mulţumesc pentru înţelegere!